Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 26 iulie 2017

Imaginaţia profitorilor nu are limite!

În urmă cu două sau trei săptămâni am avut un schimb de comentarii pe un site de socializare cu un colecţionar de documente din Cluj. Am fost întrebat (referitor la natura unui fals prezentat de un alt colecţionar în grupul respectiv) dacă este vorba despre un "fals de epocă".

Prima oară aproape că mi-a sărit ţandăra, dar m-am abţinut să dau un răspuns mai în doi peri pentru că era o probabilitate scăzută ca interlocutorul meu să fi citit articolele publicate pe acest blog, aşa că am încercat să-i explic cum stă treaba cu falsurile. M-am gândit că este bine să public ideea şi aici (fiind determinat de o făcătură gogonată întâlnită pe un portal de licitaţii online, vedeţi la final).

La începuturile filateliei nu a existat niciun fel de reglementare care să aibă ca subiect reproducerea mărcilor poştale. Pentru că atât informaţia, cât şi aprovizionarea filateliştilor din ce în ce mai mulţi erau cel mai adesea precare, o mulţime de întreprinzători au socotit că s-ar putea obţine profit din realizarea de copii după cele mai căutate timbre. Cea mai mare parte a acestor întreprinzători şi-au început activitatea încă din anii '60 ai secolului al XIX-lea în ţări din vestul şi centrul Europei, dar şi din America de Nord (cu precădere din SUA). Numărul lor a crescut în mod aproape geometric până în jurul anului 1900, cam atunci administraţiile poştale, cât şi fiscul din ţările respective începând să vâneze tipografiile care imprimau reproduceri după timbre. Restricţiile s-au înmulţit, la un moment dat (potrivit literaturii filatelice a vremii) punându-se în discuţie cât de legal îşi desfăşoară activitatea revistele de profil, care realizau clişee pentru inserarea în cadrul rubricilor de noutăţi apărute în lume.

Că au existat multe falsuri chiar din perioada timpurie o demonstrează cataloagele vremii. Vă prezint mai jos un exemplu publicat în 1875 (via The London Philatelic Society) care vizează chiar primele timbre ale "Principatelor Dunărene". Cred că puteţi identifica şi informaţiile eronate (datele publicate erau cele cunoscute de fapt la acea vreme).


Cred că cei mai avansaţi pot recunoaşte unele falsuri care circulă pe piaţă.

Aproximativ din 1890, unii dintre cei care imprimau reproduceri pe care le comercializau ca atare, sub numele de facsimile, au realizat că preţurile pentru anumite timbre au luat-o razna datorită rarităţii lor şi a cererii din ce în ce mai mari din partea colecţionarilor, aşa că au început să îşi orienteze producţiile spre timbrele scumpe. Aceste tipărituri au ajuns să fie distribuite de reţele de "negustori" (de fapt mafioţi în toată regula) care s-au întins ca o molimă pe cinci continente. Numărul falsurilor realizate până la izbucnirea Primului Război Mondial a fost unul apreciabil. Unii specialişti vorbesc de sute de mii, alţii sunt mai darnici - milioane de falsuri realizate între 1860-1914. Nimeni însă nu poate prezenta falsuri realizate în ultimele zeci de ani (în afara decolorărilor, a redantelărilor şi a regumărilor).

Ştiţi care este problema cu mărcile reparate? Şi ele sunt asimilate falsurilor, atunci când în tranzacţii nu le este specificat clar statutul. Şi asta nu de ieri, de azi, ci încă de la sfârşitul anilor 1900.
Ştiţi ce se întâmplă astăzi totuşi? Nici nu vă imaginaţi ce specialişti sunt la Cultură! O atestă spusele unui fost director al Muzeului Naţional Filatelic, Lia Galic, cu ocazia unui interviu acordat revistei Historia prin 2011 (îl puteţi găsi aici):

«Spre exemplu, Muzeul Naţional Filatelic nu este acreditat.Directorul instituţiei se apără spunând:„Probleme nu sunt. Acreditarea unui muzeu este o operaţiune destul de complicată. (...) Legea este destul de severă şi sunt nişte condiţii pe care, efectiv, nu le vom putea îndeplini. (...)Apoi, una dintre cele mai grele condiţii legale pe care nu le putem îndeplini, care îmi vine acum în minte, este faptul că am avea nevoie de un laborator de restaurare, de un restaurator. Specialişti avem, dar restauratori nu. Deşi mai puţine piese din colecţiile noastre pot fi restaurate, timbrele niciodată, eventual matriţele şi machetele ar avea nevoie...”»

Şi aici este de discutat: matriţele (de fapt clişeele) nu se pot restaura deoarece constituie cele mai solide mijloace de comparaţie într-o cercetare criminalistică de stabilire a calităţii de originalitate pentru timbrele vechi. Pentru că şi aşa "pute" peste tot de experţi în timbre.

Revin la schimbul de mesaje pe care l-am avut cu colegul colecţionar din Cluj. Există pe piaţă aşa-zişi negustori care oferă tot felul de reproduceri sub denumirea de "falsuri de epocă" pentru că, vezi Doamne, acestea sunt "mult mai valoroase". Este doar un şiretlic scos în faţă de un tupeu dus până spre obrăznicie. Falsul este fals şi nu poate avea nicio valoare! Adevăratul fals de epocă nu este cel realizat în dauna filateliştilor, ci falsul în dauna poştei, care a fost utilizat pentru a ocoli plata taxelor poştale (aşa-zisele fraude poştale).

Falsurile realizate în dauna filateliştilor sunt imposibil de catalogat, din cauza numărului mare de producţii tipografice care au concurat la punerea lor pe piaţa filatelică (mai pe înţeles, există un număr neprecizat de "tipuri" care nu se mai termină de descris, este pur şi simplu o muncă în zadar). Poziţia unor colecţionari potrivit căreia astfel de falsuri ar constitui "piese de referinţă" este una nejustificată şi la limita legalităţii chiar. Orice fals ar trebui separat de piesele originale şi scos de pe piaţă (desigur, asta este o utopie, deoarece legislaţia referitoare la producerea şi comercializarea falsurilor are ca obiect falsul de timbru ca mijloc de plată a contravalorii serviciului poştal).

Imaginaţia profitorilor nu are limite! În cei şase ani şi jumătate de când scriu pe blog cred că am prezentat sute de falsuri în tot acest timp. Şi cu toate acestea tot se întâmplă să rămân cu gura căscată atunci când întâlnesc o "producţie" nouă, precum cea indicată de săgeata roşie. Uitaţi-vă şi minunaţi-vă! (Click pe imagine pentru mărire).


luni, 24 iulie 2017

Falsuri ale mărcilor din emisiunile "Cifra în patru colţuri"

Săptămâna trecută am dat fără să vreau pe eBay peste un fals al mărcii de 50 bani portocaliu Cifra în patru colţuri. Iniţial nu am observat că este un fals, dar mărind imaginea mi-au sărit în ochi unele neregularităţi ale tiparului.

M-am gândit să caut în biblioteca mea de imagini un exemplar neuzat pentru a-l folosi ca martor, alături de fals, pentru a ajuta cititorii să descopere singuri diferenţele dintre original şi fals, dar - surpriză! Pe lângă un alt exemplar fals al mărcii de 50 bani am descoperit încă un fals, de această dată la valoarea de 25 bani albastru!!!

Dacă falsul valorii de 50 bani a fost semnalat într-un articol mai vechi din Filatelia de către Silviu Fragomir, celălalt fals nu a fost semnalat, din câte cunosc. Când l-am identificat am avut unele îndoieli în ceea ce priveşte statutul de fals, datorită existenţei a două tipuri diferite de clişeu. Aşa că am căutat o pereche conţinând ambele tipuri. Să le vedem.


Acesta este falsul mărcii de 25 bani, care are şi o imitaţie a pseudofiligranului stema mică (realizat nu prin impresiune în masa hârtiei, ci cu ajutorul unei substanţe grase). Detaliile care mi-au atras atenţia sunt grosimea neregulată a cadrului alb interior care înconjoară efigia, forma şi poziţia cifrelor din cele patru cartuşe ale valorii, precum şi aspectul efigiei. Pe lâgă aceste detalii mi-a mai atras atenţia şi ştampila, care se vrea o imitaţie a unei ştampile rurale. Nici dantelura nu seamănă cu cea a originalelor.

Pentru a putea face comparaţie cu originalul, vă prezint mai jos o pereche orizontală cu cele două tipuri (şi care mai este şi nedantelată la mijloc pe deasupra, click pe imagine pentru mărire):


Falsul a fost oferit tot pe eBay cu mai mult de zece ani în urmă (am început să ţin evidenţa pieselor în licitaţii cam prin 2000).

Să trecem la falsul valorii de 50 bani. Cred că am mai scris despre acest fals pe blog, dar sunt sigur că majoritatea cititorilor mai recenţi nu au citit articolul cu pricina, aşa că o reluare nu strică.


Falsul seamănă cu cel prezentat precedent, şi dacă vă uitaţi mai cu atenţie la ambele piese, puteţi vedea un aspect similar al tiparului, dar şi al dantelurii. Ştampila nu seamănă cu niciun tip utilizat în perioadă.


Acesta este falsul menţionat la începutul articolului. Pare a fi executat cu acelaşi clişeu (ori matriţă) ca şi falsul de mai sus. Se deosebeşte faţă de original prin forma diferită a cifrelor din colţuri, prin literele care nu seamănă, precum şi prin poziţia acestora: poziţia piciorului vertical al literei R din ROMANIA faţă de cifra 25 din colţul stâng superior, precum şi poziţia literelor NCI din CINCI faţă de cifra 25 din colţul stâng inferior. Nu mai vorbesc de aspectul efigiei, aproape identic cu aspectul efigiei de la falsul de 25 bani. Falsul poate induce în eroare colecţionarul "obişnuit" prin reproducerea ştampilei BUCURESTI CURSA II, diferită totuşi de cea dublu cerc originală prin existenţa la reproducere a unei haşuri din linii verticale în cercul interior, haşură inexistentă la ştampila originală.


Aceasta este o captură de ecran a ofertei de pe eBay. Nu am o captură similară şi pentru falsul valorii de 25 bani pentru simplul motiv că atunci când am salvat imaginea, cu mulţi ani în urmă, nu aveam obiceiul să salvez şi capturile.

Pentru a putea compara falsurile cu originalul, vă prezint mai jos o pereche neuzată a valorii de 50 bani (click pe imagine pentru mărire):



luni, 17 iulie 2017

Poziţia originală a tête-bêche-ului este de fapt invers

Foarte pe scurt: necunoaşterea poziţiei clişeelor în coală poate cauza găuri în portofel. Să mă explic.
Dau mai devreme peste o pereche întoarsă oferită pe un portal online. Click pentru mărire.


După cum se poate observa din imagine, poziţia mărcilor din perechea oferită este "goarnă la goarnă", sau bază la bază, mai elevat vorbind.

Problema este că în coala originală a mărcii de 3 parale Principate, perechea centrală (tête-bêche-ul) este taman invers, cap la cap. De altfel, aşa sunt aşezate clişeele la toate cele trei valori ale planşelor utilizate în 1864, iar acest detaliu se poate vedea chiar la planşa originală existentă la Muzeul Naţional Filatelic, fotografiată în baza de date online cu obiecte clasate de la Institutul Naţional al Patrimoniului. Se poate vedea aici. Dacă se întâmplă să nu puteţi accesa baza de date, am făcut o captură de ecran (click pentru mărire):


Concluzia: perechea oferită este un fals. Nici nu trebuie să mai fie verificate microsemnele (deşi nici ele nu corespund). Schema colii este de altfel prezentată în catalogul din 1974 (printre alte lucrări).

Morala: dragi colegi, studiaţi literatura dacă vreţi să achiziţionaţi clasice, sau staţi departe de ele dacă nu le stăpâniţi. Pentru că vă alegeţi cu găuri în portofel.

A fost aprobat bugetul pe anul 2017 al Romfilatelia SA

În Monitorul oficial partea I-a, nr. 564 publicat astăzi s-a publicat Ordinul ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale nr. 444 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al Societății Comerciale "Romfilatelia" - S.A., filială a Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A.

În anexa la ordin este publicat bugetul propriu-zis. Ca o observaţie pe care îmi permit să o fac, în Monitorul oficial, la anexă, nu este menţionată unitatea de măsură pentru cifrele din buget (sic!). În mod normal, cifrele ar trebui să semnifice mii de lei (cu excepţia rândurilor 50-54, pentru care se menţionează în mod expres leul ca unitate de măsură).

Bugetul este prezentat în imaginile de mai jos (click pentru mărire).


Dacă aveţi comentarii, puteţi folosi formularul din subsolul articolului.